| DDCC a întrebat:

Bună seara!

Am nevoie de părerea și de ajutorul vostru legată de subiectul religiei. Am să detaliez despre ce-i vorba.

Eu sunt botezat creștin ortodocs. Am avut de când mă știu o fascinație pentru religie, în special când un grup de oameni începeau acel subiect, adoram să-l ascult. Din cauză c-am avut niște probleme personale cam grave și-am fost direcționat de n ori către religie și rugăciuni eu mi-am pierdut încet încet încrederea în ceea ce spune creștinismul, am citit mai multe articole ateiste și-am înțeles ce spun ei despre creștinism. A trebuit neapărat să văd "cum arată acest Dumnezeu, cine este el" iar articolele ateiste mi-au dat un răspuns mult mai mulțumitor față de cel din creștinism. Am aflat în ultima vreme despre deism, însă acesta e mai mult partea de mijloc, împăciuitoare între creștinism, mă rog, teism și ateism.

Spun că am nevoie de părerea și ajutorul vostru pentru că nu știu dacă asta ține de lipsa de informații, de vreun film sau carte anume (pentru informații solide) sau de propria nesiguranță fiindcă îmi pierd ușor argumentele și credințele în fața persoanelor credincioase și religioase.

Partea mea bună este că nu mai simt nevoia să deschid subiectul religiei și să mă iau în gură cu orice credincios sau religios pe tema asta, în special de când am văzut un citat foarte fain de la Dr. House: Dacă ai putea discuta cu oamenii religioși, nu s-ar mai numi oameni religioși.

Când l-am întrebat pe frate-meu ce l-a făcut ateu mi-a răspuns că el mereu a fost atrast de științele exacte și pe măsură ce se documenta i se păreau răspunsurile de acolo logice iar cele din creștinism, din Biblie, ilogice.

Este posibil ca eu să mă întorc de n ori asupra religiei, chiar dacă mi-am clarificat ceva acum ceva timp, fiindcă sunt mai degrabă visător decât calculat, cu argumente și cu statisticile.

Așadar, ce m-ar putea ajuta cel mai multe, e vreo carte special pentru asta sau film sau orice articol, încât să rămân pe ateism, sau măcar pe deism dacă creștinismul nu mă prea mulțumește?

10 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

In prezent cea mai rationala forma este ateismul,el fiind demonstrat de insati realitatea care ne inconjoara, ateismul este lipsa teismului,nu exista dovezi cum ca teismul ar contine ceva real,nu exista minuni,miracole,dovezii ca exista dumnezeu,zeii,nimic din ceea ce pretinde teismul nu are nici o dovada sustinere,teismul =credinta oarba in ceva de care esti convins dar nu exista nici o dovada ca exista,deismul pretinde ca exista un creator care a creat universul din nimic si care a aparut tot din nimic =iar credinta oarba, nu sunt de acord nici nu cu agnostici ei spun ca este imposibil sa stim daca exista sau nu dumnezeu, pai nu e imposibil, hai sa dau un exemplu, daca eu spun ca fantomele exista am nevoie de dovezi la fel dovedirea existentei lor nu exista, deci nu e imposibil sa stim daca exista ca in prezent nu exista dovezi, eu merge pe un ateism agnostic =lipsa credintei fata de zeii dar lipsa unei afirmati clare 100% ca nu exista sau ca exista, in prezent repet ateismul care afirma ca nu exista dumnezeu e perfect valabil

| RAY a răspuns:

Nilsson iar isi judeci aproapele

Tare ma indoiesc de acest lucru, in viata de zi cu zi ateii nu se exprima asa pe fata
pai normal ca nu ne exprimam, nu facem propaganda ateista si intr o tara crestina a spune ca esti ateu esti foarte prost vazut,chiar tu mai facut satana,nebun, imoral doar ca sunt ateu,daca ai fi la putere ne gazai pe toti daca nu vrem religia ta

dar in mediul online observ ca sunt aroganti si batjocoritori

exprimarea libera nu inseamna ce ai scris tu,iar daca un ateu jigneste exista regulament,dar sunt si crestini,fi fara griji,numai generaliza aiurea,exista copii prosti care se dau atei,care injura,dar asta nu inseamna ca sunt atei si tampiti fara creier

iar pentru ei aproape nimic nu mai e pacat in afara de crima, hotie si pedofilie.

voi crestini sunteti sfinti? te pomeni ma lasi,du-te intr o tara atee sa vezi cata coruptie,pedofilie,hotie e acolo vino apoi in Romania,pedofilia, hotia, crima sunt populare in Romania, numai scrie minciuni, suntem de rasul europei, treci de Ungaria toti te numesc tigan


Indoieli avem cu toti, dar cand stii care este calea spre rau, chiar daca nu o stii pe aceea spre bine, poti macar sa o intuiesti mergand in directia opusa fata de cea spre rau iar in timp se contureaza mai bine drumul.

tu nu ai indoieli si convingeri

Ateismul nu are nicio legatura cu ratiunea, ateii folosesc acest termen doar ca sa para mai intelectuali.

ateismul are legatura cu lipsa teismului

Vezi o opinie interesanta in link-ul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=kdLQheSRA70

un sectanct minte despre atei, frumos asta da iubire crestina

| Donsavas a răspuns:

Salut. În primul rând,dacă tu sau altcineva crede sau nu in divinitate,viata ramane aceeasi. Inclusiv a voastră,doar ca o percepeti diferit. Viata oricum nu se schimba. Logica este stiinta demonstratiei si tot ce tine de științele exacte se demonstrează. În religie,se bazează doar pe credința. Nu avem date concrete ca la istorie, unde nu se pot considera exacte nici acolo, însă știm că urmează un fir narativ bun din punct de vedere cronologic. Religia te pasionează pentru ca esti visător însă dacă doresti sa continui sa visezi, o poti face citind cărți de culturile popoarelor care au dispărut si sa vezi in ce zeitati credeau ei si cum a ajuns lumea sa gândească rațional de atunci si pana acum. Viata ramane la fel de fascinantă, orice s ar intampla.

| SG1995 a răspuns:

Gândește-te așa:
Științele exact nu se ocupă cu studierea zeilor, nici nu își pun problema asupra unui concept abstract. Știința e complet agnostică, restul supoziților fie ele teiste sau ateiste sunt subiective.
Acum tu alegi:
Ți se pare logic să existe vreo Divinitate sau nu?
Fizica, chimia, matematica nu zic nici da, nici nu.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns:

Credinta nu se bazeaza pe dovezi. Credinta e pentru sine, n-ai nevoie de dovezi ca sa crezi ceva sau sa nu crezi ceva.

| xerxes1 a răspuns:

Adevarul este intotdeauna undeva la jumatate.
Cand o sa mai avanseze mecanica cuantica poate o sa intelegem si cum functioneaza credinta.

| AC4S4 a răspuns:

Tu incerci sa cauzi dovezi, argumente cum ca Dumnezeu exista. Da, intr-adevar, Dumnezeu exista, dar nu avem dovezi palpabile ca sa o demonstram. Daca vrei sa te apropii de Dumnezeu, nu o face prin studierea argumentelor deistilor, ateilor, ci prin studierea Bibliei si prin rugaciune. Nu le face fara credinta. Daca e nevoie, roaga o persoana capabila sa te ajute (un preot de exemplu).
Nu exista contradictii in Biblie. Sunt unele lucruri care doar par a fi contradictii la prima vedere, dar daca te uiti mai atent, nu sunt.
http://defendinginerrancy.com/bible-difficulties/

| RAY a răspuns (pentru AC4S4):

Nu exista contradictii esti sigur?

ATI ANI AVEA AHAZIAH CAND A INCEPUT SA CONDUCA IERUSALIMUL?


Ahazia* avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit un an la Ierusalim. Mamă-sa se chema Atalia, fata lui Omri, împăratul lui Israel.

Ahazia avea patruzeci şi doi de ani* când a ajuns împărat şi a domnit un an la Ierusalim. Mamă-sa se chema Atalia**, fata lui Omri.

22 de ani (2 Regi 8:26)
b) 42 de ani (2 Cronici 22:2)

| RAY a răspuns (pentru RAY):

(Geneza 1.25-27) Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. Apoi Dumnezeu a zis:"Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ." Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-afăcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.



(Geneza 2.18-19) Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el." Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele

http://bibliapentrusceptici.ro/contradictiile-bibliei/

| Nilsson a răspuns:

Inainte de toate, dilema care ar trebui sa te preocupe nu este ce tip de credinta/filozofie sa iti alegi ci care este calea spre bine.

O fi ateismul? Tare ma indoiesc de acest lucru, in viata de zi cu zi ateii nu se exprima asa pe fata, dar in mediul online observ ca sunt aroganti si batjocoritori, iar pentru ei aproape nimic nu mai e pacat in afara de crima, hotie si pedofilie.

Indoieli avem cu toti, dar cand stii care este calea spre rau, chiar daca nu o stii pe aceea spre bine, poti macar sa o intuiesti mergand in directia opusa fata de cea spre rau iar in timp se contureaza mai bine drumul.

Ateismul nu are nicio legatura cu ratiunea, ateii folosesc acest termen doar ca sa para mai intelectuali.

Vezi o opinie interesanta in link-ul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=kdLQheSRA70